Bătrânul Tomb Raider 2 a fost reinventat complet și-l poți juca gratuit

de: Alexandru Puiu
06 09. 2017

Tomb Raider 2 este unul dintre cele mai populare jocuri ale francizei și tocmai a fost reinventat complet pentru o nouă generație de gameri.

Înainte de Uncharted, God of War sau alte jocuri populare de aventură, Tomb Raider definea acest gen în 1996, în urmă cu mai bine de 20 de ani. Încă de la primul titlu, grafica 3D a fost considerată spectaculoasă, iar respectivul titlu cross-platform a ajuns să fie unul dintre cele mai bine vândute din toate timpurile.

Din păcate, mulți gameri tineri nu suportă bătrânele versiuni ale jocului din cauza graficii îmbătrănite, chiar dacă incorporează o mecanică de joc interesantă și elemente de gameplay de actualitate. În încercarea de a le moderniza, un fan al seriei a recreat Tomb Raider 2 folosind motorul grafic Unreal Engine 4.

Tomb Raider 2 s-a lansat în 1997 pentru PlayStation, PC și Mac. Chiar și de către cei de la Eidos, jocul este clasificat ca fiind reprezentativ. În orice alte condiții, nu ar fi fost portat pe iOS și Android în ultimii câțiva ani. Un dezvoltator ce preferă să se ascundă în spatele pseudonimului Nicobass a muncit destul de mult la o versiune modernă de Tomb Raider 2 intitulată The Dagger of Xian.

Deși vedem destul de des recreeri ale unor jocuri clasice cu motoare grafice moderne, este lăudabil faptul că Tomb Raider 2 The Dagger of Xian poate fi încercat gratuit de oricine. Dacă ai o configurație hardware decentă, poți experimenta și tu această iterație de Tomb Raider. Având în vedere că folosește motorul grafic Unreal Engine 4, detaliile atmosferice sunt impresionante, apa este reprodusă foarte bine și ambianța generală a jocului este una surprinzător de realistă.

Cei care sunt curioși să încerce această variantă de Tomb Raider o pot descărca de la adresa tombraider-dox.com. În funcție de vârstă, merită să descarci cele câteva sute de MB de dragul melancoliei.